Cu doar câteva ore să ajungă la spital, Cristina Cioran a fotografiat-o pe micuța Ema lângă bradul de Crăciun. Fetița părea obosită și, ulterior, s-a aflat că era infectată cu coronavirus. Din fericire, ambele au contratat o formă ușoară a bolii, iar acum se află în perioada de refacere.
În prima zi de Crăciun, Ema nu s-a simțit deloc bine, astfel că împreună cu mama ei a ajuns la spital. În urma testelor, amândouă au fost diagnosticate cu COVID-19, după care internate. Cu puțin timp înainte, Cristina Cioran și fetița sărbătoreau Crăciunul, iar micuța a fost fotografiată lângă brăduț.
Habar nu aveau că vor ajunge pe un pat de spital. În prezent, cele două primesc tratamentul corespunzător și sunt monitorizate de medici.
“Primul nostru Crăciun împreună! În prima zi de Craciun, fetița mea nu s-a simțit bine, respira greu. După câteva telefoane de panică date, am decis să merg la spital, la Spitalul Județean Constanța. Acolo la un test rapid… șoc. Copilul are COVID… și o ușoară insuficiență respiratorie. De acolo am plecat la spitalul din Medgidia, spital COVID pe zonă. E a doua zi și e mai bine. Și eu am fost testată, după un prim test negativ a ieșit și adevărul, POZITIV. Ne tratăm, suntem foarte bine, ne refacem! Important e că suntem împreună, iar EMA este cu adevărat cel mai frumos cadou. Vă mulțumesc din suflet pentru gând, mesaje și încurajări. Vă îmbrățișez și să aveți un an nou fericit! 2022, welcome! Noi avem anticorpi”, este mesajul scris de Cristina Cioran pe Instagram.
Chiar dacă trebuia să nască în septembrie, Cristina Cioran și-a adus fetița pe lume prematur, pe 18 iulie. Travaliul său ar fi fost declanșat de o toxiinfecție alimentară, iar micuța Ema a petrecut săptămâni bune în spital, după ce medicii au decis să o intubeze și să o monitorizeze îndeaproape, imediat după naștere.
“Am avut o entercolită ceva, de asta am născut prematur. Am făcut o toxiinfecție care mi-a declanșat travaliul. Am crezut că nu o să supraviețuiască. Dacă nășteam în salvare nu avea șanse. Au început mai mult dureri și am născut!”, spunea actrița, la momentul respectiv.